FB, mon amour

 

 

Nu fac parte din categoria celor care blamează Fb şi nici nu-i desconsider pe tovarăşii mei de suferinţă. Nu fac nici apologia căscatului gurii pe Fb. Pentru mine e un timp nici pierdut, nici câştigat. Mort. Mă consolez cu ideea că e şi asta  o formă de supravieţuire într-o societate care devine pe zi ce trece tot mai ostilă prin mizeria şi prin mediocritatea cu care te îneacă.

Zilele astea mi-am pus problema dacă n-ar trebui să-mi caut alt mod de consumare a unui surplus de energii. Grea alegere! Cum, de obicei, las lucrurile să decurgă de la sine, am lăsat baltă şi dilema asta. M-am reapucat de fumat după douăzeci de ani de abstinenţă. Nu-i de glumit cu partea întunecată a minţii omului…

Zilele trecute, fără să vreau, am provocat o mică furtună în virtual. Lucrurile s-au legat în aşa fel cum numai în filmele cu proşti se poate întâmpla. Că a fost  o întâmplare sau că Big Brother e la datorie, nu pot mărturisi nicicum. Cert este că imediat ce-am citit câteva note de lectură pe un site, exact din acea zonă, pe contul unei persoane din grup am primit un link şi un zâmbărici. Am tupeul să spun că la vârsta mea de 999 de ani nu sunt chiar aşa de naivă. (Şi cu ocazia asta i-am răspuns la întrebare şi unui tânăr imberb care m-a întrebat pe mess cât de bătrână sunt. Cât Matusalem, drăguţă!) Aşadar, nu m-a ros curiozitatea într-atât de mult încât să văd  unde mă duce linkul respectiv. Câteva ore mai târziu, “andrisantul” vine să vadă efectul isprăvii sale. Înainte să pun punct prestării pe ogoarele Fb, deschid cutia Pandorei să văd ce drac zace acolo. Am rămas cu gura căscată. M-au invadat mesajele din partea prietenilor. Am avut impresia că am apăsat pe un buton şi am aruncat în aer şandramaua. Mesaje din toate categoriile: unele întrebătoare, altele consolatoare, câteva drăguţe foc…e loc de imaginaţie. Văzând că am dat foc la casă, încerc să sting pălălaia. Aş! Sunt anihilată şi izolată de vajnicii luptători antiviruşi aflaţi cu prisosinţă în cutia mea cu jucării. Asta pentru că tot îmi bătu cineva obrazul pentru nesimţire câtă vreme trebuia s-o facă pentru prostie. A mea, desigur. Am încercat să dreg cumva busuiocul, dar mi se înecaseră toate corăbiile la mal. Primul impuls a fost să arunc harabaua pe geam afară. Nu mai aveam nici sânge-n vene ştiind că am provocat rău unor oameni nevinovaţi. Apoi, am decis să bag divorţ. Nici varianta asta nu mi s-a părut normală.  Mi-am asumat toată imbecilitatea de care am dat dovadă şi, după ce m–am liniştit puţin, intru să văd dimensiunea catastrofei. Între timp, lumea se cam dumirise. Probabil că unii au rămas în continuare cu ideea că am pus focul intenţionat. Am toate păcatele din lume, mai puţin pe cel de-a face rău cuiva. Îmi este mult mai la îndemână autoflagelarea.

A doua zi, pe lumină, studiind problema văd că bomba a selectat doar o parte din grup. După ce criterii? Habar n-am. Că nu toată lumea chemată la apel a primit acelaşi semn de la mine. La unii le-am zâmbit galeş, altora le-am făcut declaraţii de dragoste cu acea inimioară roşie, unora le-am dat cu tifla cu acel emoticon care scoate limba, altora le-am făcut complice cu ochiul etc…etc… Iarăşi sunt nedumerită: de ce domnul Virus nu i-a tratat pe toţi la fel? Returnarea inimioarelor cu mulțumiri m-a dus în al noulea cer. M-am simțit precum calicul aflat în stare de extaz când i se înfierbântă sângele în biserică, ori scapă pâinea din mână taman unde trebuie. Şi, ca să-mi fie uimirea deplină, găsesc un mesaj pe care n-aş vrea să-l las fără răspuns. O doamnă de la Soare Răsare mă întreabă şi chiar mă roagă s-o ajut să-şi găsească iubitul din US ARMY, aflat pe undeva prin Siria. Dragă Ninocika, am străbătut Siria în lung şi-n lat, dar pe măgarul de Jon al tău nu l-am văzut. Mă simt onorată de încrederea pe care o acorzi capacităţilor mele de detectiv particular de aceea îndrăznesc să-ţi sugerez un alt loc în care să-l cauţi pe mangafaua care nu mai răspunde dorinţelor tale arzătoare. La un simplu „search” pe „goagăl”, accesând „scammer”, s-ar putea să ai surpriza de-a vedea pieptul bombat plin de medalii al amorezului de ocazie. Amin!

M.S.

 

 

“dead point”

 

Paul Klee- Death and fire

 

 

în noaptea ieșită din timp

pasărea ciudată

aștepta pe plaja pustie

valul izbăvitor al mareei

în răstimpuri

 vântul aduna şoaptele risipite

le purta

dincolo de geamandură

spre largul învolburat al mării

amestecându-le cu glasurile din adâncuri

într-un palid ecou

le pierdea printre stânci

lăsând în urmă doar aerul rece al serii

la orizont

se înălţau coloanele unui templu

despărţind zecile de oglinzi

ce împrăştiau lumina în jocuri ciudate.