April 16

Emanuel Pope – cum trece somnul greu pe lângă vise

 

Emil Nolde- Strange Masks

 

de-acum vor fi numai apele

și toată puterea lor…

 

încolțiți

printre valuri

ca pietrele

vom sta

închiși.

 

de pretutindeni

doar tăcerile

vom asculta

trecând pe lângă noi

cum trece

somnul greu

pe lângă vise.

 

am fost sau nu

și noi acolo?!

nimeni nu va putea ști!

 

printre valurile nopții

firavi ca mugurii

încolțiți de puterea apelor tulburi

ne vom pierde

privindu-ne fără să ne mai recunoaștem.

 

sub ochiul nostru ca pietrele vom deveni

închiși

 

numai tăcerile 

pe lângă noi

vor trece

cum trece somnul greu

pe lângă vise.

 

March 8

EMANUEL POPE -Omul de la Argamum (din vol. Voodoo child, Ed. PIM, Iaşi, martie 2017)

 

Alung praful de pe hârtie, îl mătur bine cu pleoapele
și printre ruine, cu mâinile asudate
în lumina lunii- palidă oglindă- îi curăț grijuliu marginile
de ierburile uitării.
– Vezi, bunicule! și eu îmi curăț ograda
așa cum m-ai învățat să fac:
dau una câte una din buruieni deoparte
și scap apoi de ele cu nopțile mele
arzându-le.

Mă vei întreba, aici, printre ruine singur,
la ce-mi mai folosește bucata asta de hârtie.
– Pământul e de vină, bunicule, pământul!
de două zile s-a hotărât să fugă și ca să nu mi-l pierd
…scriu, scriu, bunicule,
și printre rânduri,
din nou copil,
mă ascund de frică.

25 septembrie 2016

January 29

Emanuel Pope – destul am crezut….

 

Image- John Dykstra

.

Scârbit, de azi,
nu mai aștept nimic de la nimeni!
Pornite din mocirlă și din cer
hotarele lumii mele toate
s-au strâns
și ca frații unite și ele
într-o lamă de cuțit
mi-au ajuns la os.

Desigur, voi mai dansa!
voi mai dansa pentru încă o vreme
cu spiritul meu de saltimbanc
cum am mai dansat : singur.
Pe marginea asta subțire a lumii,
sluțindu-mă și tot făcându-mă de râs,
în timp ce, acolo,
unde numai eu simt,
fioros, vântul deșertului Gobi
va continua să bată de temut
răscolindu-mi amintirile,
într-un singur loc.

Unde-mi sunt prietenii?
Lehuză, iubirea mea învinsă, plânge!
și după atâția ani,
mioapă aproape,
iată, privindu-și
copilul mort.

Se spune că îndepărtările toate
încep mai întâi și mai întâi cu o poveste.
și se pare că așa e…
inimile noastre tinere
care au vibrat
cu toată forța și iubirea lor
la zidirea neîncetată a lumii
acum au înghețat.
Cu zelul unor cărăbuși
împreună am clădit și tot împreună am sperat,
apoi deveniți înțelepți și
extrem de raționali dintr-odată
ne-am trădat cu nesaț până am ajuns
străini unii altora.
Vinovați sau nevinovați,
nu am repetat
decât lecția ce ne deschide,
saturați,
către moarte.

Acum, fugiți!
Fugiți!
plecați din preajma mea…
și voi, belicoșilor, și voi, politicoșilor,
să ne dăm pace.
Bon voyage, tuturor!
V-am iubit!
și destul am crezut.
doar lecția mi-am învățat-o:
lumea aceasta nu sunteți voi!

 

 

din seria nouă ”Elegii de la capătul lumii” (2017)

January 24

Emanuel Pope – am îndrăznit din nou…

 

Leonora Carrington

 

 

iarna întotdeauna am o problemă gravă,
îmi revine ca o boală în ianuarie,
mai ales după petreceri: GRIJA 
(grijania ei!)
de a-mi ascunde cumva de lume
și urmele și scârba.

De sărbători, evident,
mă vizitează vecinii (nu toți), luminile-s aprinse
și cinstit, atunci, eu beau cu și mai mare poftă,
tăifăsuiesc, oameni intră, oameni pleacă,
e pace!
Numai sufletu-mi parcă-i căzut de pe altă lume
și-mi șade-n gât ca pe jăratec.
N-ascultă de mine
și doar năuc mă strigă:
‘’Hai să mergem în grădină!
Hai, să ne ascundem Emanuel faptele,
poemele, gândurile, tristețea
– îmi spune mincinosul
Hai, să le-ngropăm la toate urmele
și copiii ăia cărora le-am ucis amândoi, mama! ‘’ (ticălosul!)
.
…și totul mi se trage numai de la ea,
aici m-a prins blestemăția
în dialectica ei ascunsă
și-n misticismul unei lumi
ascunsă numai și numai de cuvinte.
asta chiar că mă înnebunește de-a dreptu’
și nu mai pot vedea lucrurile așa cum mi-am dorit
CUM LE-A FĂCUT MAMA LOR BUNĂ  
și de aceea ucid! și de aceea tot ucid!
încă din copilărie
și-n stânga și-n dreapta
cu entuziasm și cu patimă
atâtea cuvinte cât pot
însă tot îmi mai scapă,
și cu trupurile lor de ecou și de piatră
rămân să-mi ascundă în continuare
lumea de lume.
Dar și când ucid, dar și când îmi scapă
în inimă mea tot nu se face dreptate!

.

…iarna întotdeauna am problema asta gravă,
mai ales in ianuarie îmi revine GRIJA
ca o boală
după petreceri (grijania ei!)
de a-mi ascunde cumva de lume

și numele și scârba.
Și aș vrea să arunc peste bord TOTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTT
TOTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTT, fără să mă uit

și să nu-mi mai simt disperarea asta
pe care singur nu pot să mi-o înghit: iubirea de oameni!

……………………………..

‘’Hai să ne ascundem Emanuel faptele,
poemele, gândurile, tristețea
Hai, să le-ngropăm la toate urmele

și copiii ăia cărora le-am ucis amândoi, mama! ‘’ 
.

Și în final am îndrăznit.
și din nou am așezat în pământ
tot ce am ucis… în anul din urmă.
N-am mai așteptat amnistia guvernului
și urmărindu-mi numai plăcerile și vina
ca un hoț m-am strecurat în trupul de zăpadă al grădinei mele
și sub meditația ei de iarnă cu mâini tremurânde,
atent să nu mă vadă nimeni,
ca un rinocer am săpat culcuș
pentru fiecare dintre orfanii bebeluși.
Of! cum peste trupurile lor
umflate de-acum de lapte și smirnă
cu mâinile astea cu care vă scriu
singur am tras țărână și din nou, țărână.

Somn ușor,  le-am spus,
scumpele mele, iubitele mele icoane!
Vouă vă cer îndurare!
Eu sunt cel care urmărind o iluzie,
printre cuvinte…v-a ucis mama.

Să creșteți mari și să vă răzbunați
ca într-o altă viață:
….la primăvară!

din seria ”Elegii de la capătul lumii” (2017)