Emanuel Pope -Robinson Crusoe

Nico Fine-Rungs of Solitude

Cartea neamului lui Mark Zuckerberg și a lui Bill Gates,

fiul lui William Henry Gates, fiul lui Rober Royce.

Robert Royce a născut pe Hugh Calkins;

Hugh Calkins pe William Swift;

William Swift pe Jonathan Swift

…și acesta pe Edward Zuckerberg;

Edward Zuckerberg l-a născut pe Mark Zuckerberg.

Cu aceste cuvinte ar trebui să înceapă

orice încercare onestă de rescriere

a Noului Testament.

*

La-nceput Dumnezeu a făcut lumina,

cerul, pământul, soarele-luna-și-stelele,

viețuitoarele, ziua de odihnă

și imediat, după aceea, pe Robinson Crusoe.

Cu aceste cuvinte ar trebui să înceapă

orice încercare de rescriere

a Vechiului Testament.

*

Fericit, Robinson Crusoe și Viața Lui,

cea de toate zilele,

primul și singurul dintre moderni

care a trăit însingurarea

rămânând în lumină vie.

Restul,

toți cei care i-au urmat,

nu au mai cunoscut decât moartea lentă,

avizată, evaluată, feliată, filmată,

sintetică și mai nou digitalizată.

Niciunul, dar absolut niciunul

n-a trăit și n-a murit firesc.

Nici dintre părinți și nici dintre copii.

Amin!

 

 

 

 

 

Emanuel Pope – câinele Dingo

 

lui Cargo, cățeaua lup

 

ai venit, Doamne, în pustiul meu
şi mi-ai poruncit
să nu mă vând oamenilor
sufletul mi l-ai hărăzit
să se hrănească din singurătate
ca o fiară
lumina să mi-o culeg
din ceaţa zilelor obositoare şi grele ca anii
şi trupul să mi-l apăr
împovărat sub haina umilinţei.

iar pentru a mă feri
din calea trădării cuvintelor
la plecare
ai luat cu tine şi graiul meu
a fost prima şi ultima oară
când te-am adulmecat, Doamne,
şi când mi-am îndreptat spre
…spre umbra picioarelor Tale
gura mea mută
şi ochii umezi
Tu nu mai erai
deşi mă iubeai
deşi
dinainte ştiai tot nesomnul
din ascunzişul inimii mele.

 

nările mele
spre suflarea-Ţi cerească se roagă.

 

de ani de zile
vieţuiesc înconjurat numai de pustiuri
ele nu mă văd şi nu mă miros
însă eu le cunosc pe de rost
fiecare meteahnă
fiecare aromă,
fiecare umbră
fiecare adiere a inimii lor de plumb
şi am încetat demult
să mai sângerez la întunecare

aerul fierbinte al deşertului
a devenit casa mea
nările mele
spre suflarea-Ţi cerească se roagă
acoperit de praf
batjocorit
bântuit de coşmaruri
pâine încinsă eu însumi
în cuptorul roşu al deşertului
îmi rod sigurătatea ca pe o piatră
şi nenumărate zile fără hrană trec
ca somnul topindu-se

în blana mea de vise
adulmec şi aştept
nările mele
spre suflarea-ţi cerească se roagă:

„Doamne, nu-l îndepărta pe câinele Tău
de la miezul pâinii Tale!”

 

 

 

 

din vol. Emanuel Pope, Voinicul în piele de javră,  Iaşi, 2015