Yannis Ritsos – 6 Noiembrie 1948 ( Trad. Emanuel Pope)

 

 

După-amiază. Se anunţă masa de seară.
Strigăte ale băieţilor jucând fotbal.
Ori asta a fost ieri?! – Nu-mi pot aminti; – un apus impresionant
atât de violet, atât de auriu, atât de roşu.
Stăm acolo. Privim. Vorbim
singuri, singuri, împletind vocile noastre cu bătaia vântului
aşa încât să putem lega lucrurile împreună, să ne eliberăm inimile .

O scrisoare a sosit în lagăr:
Fiul lui Panousis a fost ucis.
Discuţia noastră s-a cuibărit lângă ziduri.
Apoi asfinţitul dintr-o dată a dispărut.

Noaptea nu are ceasuri. Nodul se desface.
Farfuria de aluminiu a lui Panousis începe să se răcească pe masă.
Ne-am culcat. Ne-am înfăşurat păturile în jurul trupului. Ne iubim unii pe alţii
în jurul acestei farfurii neatinse care nu mai scoate aburi.

Aproape de miezul nopţii o pisică neagră a intrat pe fereastră
şi a mâncat o parte din mâncarea lui Panousis.
Apoi luna a intrat şi ea
şi a înţepenit desupra farfuriei.
Mâna lui Panousis pe pătură
arăta ca un copac tăiat.

-… dar oare întradevăr trebuie să fim atât de răi
ca să ne putem iubi unii pe ceilalţi?

 

 

Traducerea: Emanuel Pope