September 30

Adrian Grauenfels -Duhul lui Bugge Wesseltoft (*)

Three Musicians, 1921 by Pablo Picasso

 

puţine mă mai mişcă azi
e un minus între paranteze
radical şi eclectic, estetic declinat
tristeţea artei moderne, ce ne facem?
ascult Bugge şi mă ghemui în mine
sunt un şomoiog de smoală neagră pusă pe coardele digitale
string strig cu contrabas acustic

şi câte simţuri are omul?
simţul foamei
al setei
simţul focului
al femeii
simţul inimii goale, al apei clocotite
jazz cât cuprinde
simt locurile în care nu am fost !

carafe carafe
caiafe caiafe
autodafeuri ale prezentului minor
am trecut în altă eră nefraţi ai mei de vorbe 
toţi suntem chipuri fără conţinut

cu toţi vrem să murim în timpul vieţii noastre.
AG
Category: DIVERSE | LEAVE A COMMENT
September 26

Emanuel Pope – Ospăț la Enisala (elegie utopică)

Lucas Cranach-Golden Age

 de mâine, de aici,
înțelepți ca străbunii, înțelegeți vă rog,
câinii și copiii vor pleca împreună, de mână, la școală
unde

 încă din clasele primare
vor studia dragostea omului pe pământ
și viaţa plantelor în natură.

fiecare bob de strugure, de-acum,
va crește mare cât pumnul
și din boltă, singur, vinul va curge direct în butoaie
Dumnezeu și el, special pentru noi,
își va reîncepe voluntariatul Său printre oameni
reînviind pe unii, întărindu-i pe alții
toți vom sta cum am mai fost la masă:
frumoși și statornici cu paharele-n mână
la trup și la minte sănătoși 
fără să fi cunoscut vreunul 
lăcomia sau zgărcenia
alcoolismul sau demența
prostia, omuciderea sau cancerul
dar nici iubirea învățată numai din carte.

.
față în față ca roua ierbii dimineața
curați ne vom iubi din priviri, ca pruncii
și, din când în când, câte unul dintre noi
va pleca să rezolve
una sau două din problemele lumii.

.
cei rămași vor sta în aşteptare
cum stau în marile porturi transatlanticele 
tăcute să li se întoarcă turiștii
zilele vor crește-n jurul nostru ca vara
și din carnea cugetelor noastre
pentru toți necredincioșii și răii
va izvorî un miros de ambrozie
tânără și fierbinte
ca din moaștele sfinte.
.
starea națiunii și ea
mirosind a mohor proaspăt cosit
pe munți și a flori de soare
va dormi cu dinții în răzoare
și cu ochii scoși de oameni
va înceta să mai viseze
cum se fură din viitorul tinerelor vlăstare.

 

.

din seria nouă ’’ Elegii de la capătul pământului’’ (2016)

 

September 26

Emanuel Pope – atât de repede…

Marcel Duchamp, “The Bride Stripped Bare By Her Bachelors, Even (The Large Glass)

 

cât de repede să mă pot schimba
și cât de repede să nu mă uit
câte zile să nu petrec și câte nopți să n-adorm
atât de repede să mă trezesc țintă privind spre ea
viața mea ca o după-amiază de iarnă trecând
cu ninsorile ei pufăind ca o locomotivă veche de hârtie,
creponată, dintr-un vis japonez
urcând muntele de-acum din fața mea
spre locul unde doar un tigru alb o mai așteaptă liniștit
iar el nu vânează niciodată poeme
eu atât de repede să mă pot scrie
eu atât de repede visele să nu mi le mint
și tot atât de repede să alerg, să muncesc
să iubesc și să cunosc
și să ucid la rândul meu
până nu dispare totul din fața mea
repede…

 

 

din seria nouă ” Voodoo child” (2016)

September 24

Emanuel Pope – ziua decisivă a Judecății Morilor asupra muritorului meu ‘’eu’’

lui JONI

Moto: „O fiul meu! Pe când eram poet printre oameni

Am născocit acest vers care n-are nici rimă nici măsură,

Şi-l defineam în taina sufletului meu: această îndoită şi reciprocă funcţie

Prin care omul absoarbe viaţa şi restituie, în actul suprem al expiraţiei

Un cuvânt inteligibil.

( Paul Claudel- La Ville)

 

azi au venit Morile
-cum vin ele doar de două sau de trei ori într-o viață-
și la întâlnirea dintre ape
despletite cu trup greu de femei muncite
și-au săltat pietrele toate
baletând uşor pe deasupra apelor
unele erau mai hotărâte, altele mai timide…
și deodată  au început a sporovăi despre mine:

‘’Știu că nu merită – a spus cea mai fericită dintre ele-
până și-n universul lui e un om mic.’’
‘’Adevărat – a spus cea care sta cu streașina mai aproape de mal-
însă… nici noi nu i-am oferit destul timp.’’
‘’Așa este,- a sărit cu gura și cea care jucăușă
scotea cu brațele-mpreunate roată
volbura din mijlocul apei-
omul nostru este doar un copil și atât!’’
‘’Copil sau nu, risipim apa degeaba cu el!’’- a concluzionat cea mai bătrână Moară-
mult mai bine ar fi să-l frângem și să-i trecem peste umeri cât mai iute apa.’’
‘’Dar de unde atâta grabă, surioare?’’- a întrebat alta ce părea mai gânditoare.

……………………….

în timpul ăsta,

eu visam cum mă preschimbam într-un pește
mic, exotic…
într-unul roșcovan si cu pistrui
și cum eram tare mândru de părul meu coafat nou într-un coc
vopsit în alb și ridicat peste solzii mei de aur ca un turn de fildeș
în care trăia un cerceluș drag de argint viu și nevătămat
ca-ntr-un somn absolut hipnotizat
treceam cu el împreună
așa cum ar trece un om beat cu ochii închiși pe lângă moarte
printre pietrele și picioarele lor
și inhalam acolo cu nesaț prin branhiile căscate ca o gură de copil
un miros puternic de țâță și lapte
iar creierul meu mic și lipsit de memorie
zău că-l simțeam cum turba de fericire.

…şi așa creșteam amândoi
unu’ cu altu’
ca doi copii cu o singură placentă
o dată și-ncă o dată!

 

din vol. Emanuel Pope, ”Voodoo child”, PIM, Iaşi, 2017