January 29

Emanuel Pope – destul am crezut….

 

Image- John Dykstra

.

Scârbit, de azi,
nu mai aștept nimic de la nimeni!
Pornite din mocirlă și din cer
hotarele lumii mele toate
s-au strâns
și ca frații unite și ele
într-o lamă de cuțit
mi-au ajuns la os.

Desigur, voi mai dansa!
voi mai dansa pentru încă o vreme
cu spiritul meu de saltimbanc
cum am mai dansat : singur.
Pe marginea asta subțire a lumii,
sluțindu-mă și tot făcându-mă de râs,
în timp ce, acolo,
unde numai eu simt,
fioros, vântul deșertului Gobi
va continua să bată de temut
răscolindu-mi amintirile,
într-un singur loc.

Unde-mi sunt prietenii?
Lehuză, iubirea mea învinsă, plânge!
și după atâția ani,
mioapă aproape,
iată, privindu-și
copilul mort.

Se spune că îndepărtările toate
încep mai întâi și mai întâi cu o poveste.
și se pare că așa e…
inimile noastre tinere
care au vibrat
cu toată forța și iubirea lor
la zidirea neîncetată a lumii
acum au înghețat.
Cu zelul unor cărăbuși
împreună am clădit și tot împreună am sperat,
apoi deveniți înțelepți și
extrem de raționali dintr-odată
ne-am trădat cu nesaț până am ajuns
străini unii altora.
Vinovați sau nevinovați,
nu am repetat
decât lecția ce ne deschide,
saturați,
către moarte.

Acum, fugiți!
Fugiți!
plecați din preajma mea…
și voi, belicoșilor, și voi, politicoșilor,
să ne dăm pace.
Bon voyage, tuturor!
V-am iubit!
și destul am crezut.
doar lecția mi-am învățat-o:
lumea aceasta nu sunteți voi!

 

 

din seria nouă ”Elegii de la capătul lumii” (2017)

January 24

Emanuel Pope – am îndrăznit din nou…

 

Leonora Carrington

 

 

iarna întotdeauna am o problemă gravă,
îmi revine ca o boală în ianuarie,
mai ales după petreceri: GRIJA 
(grijania ei!)
de a-mi ascunde cumva de lume
și urmele și scârba.

De sărbători, evident,
mă vizitează vecinii (nu toți), luminile-s aprinse
și cinstit, atunci, eu beau cu și mai mare poftă,
tăifăsuiesc, oameni intră, oameni pleacă,
e pace!
Numai sufletu-mi parcă-i căzut de pe altă lume
și-mi șade-n gât ca pe jăratec.
N-ascultă de mine
și doar năuc mă strigă:
‘’Hai să mergem în grădină!
Hai, să ne ascundem Emanuel faptele,
poemele, gândurile, tristețea
– îmi spune mincinosul
Hai, să le-ngropăm la toate urmele
și copiii ăia cărora le-am ucis amândoi, mama! ‘’ (ticălosul!)
.
…și totul mi se trage numai de la ea,
aici m-a prins blestemăția
în dialectica ei ascunsă
și-n misticismul unei lumi
ascunsă numai și numai de cuvinte.
asta chiar că mă înnebunește de-a dreptu’
și nu mai pot vedea lucrurile așa cum mi-am dorit
CUM LE-A FĂCUT MAMA LOR BUNĂ  
și de aceea ucid! și de aceea tot ucid!
încă din copilărie
și-n stânga și-n dreapta
cu entuziasm și cu patimă
atâtea cuvinte cât pot
însă tot îmi mai scapă,
și cu trupurile lor de ecou și de piatră
rămân să-mi ascundă în continuare
lumea de lume.
Dar și când ucid, dar și când îmi scapă
în inimă mea tot nu se face dreptate!

.

…iarna întotdeauna am problema asta gravă,
mai ales in ianuarie îmi revine GRIJA
ca o boală
după petreceri (grijania ei!)
de a-mi ascunde cumva de lume

și numele și scârba.
Și aș vrea să arunc peste bord TOTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTT
TOTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTT, fără să mă uit

și să nu-mi mai simt disperarea asta
pe care singur nu pot să mi-o înghit: iubirea de oameni!

……………………………..

‘’Hai să ne ascundem Emanuel faptele,
poemele, gândurile, tristețea
Hai, să le-ngropăm la toate urmele

și copiii ăia cărora le-am ucis amândoi, mama! ‘’ 
.

Și în final am îndrăznit.
și din nou am așezat în pământ
tot ce am ucis… în anul din urmă.
N-am mai așteptat amnistia guvernului
și urmărindu-mi numai plăcerile și vina
ca un hoț m-am strecurat în trupul de zăpadă al grădinei mele
și sub meditația ei de iarnă cu mâini tremurânde,
atent să nu mă vadă nimeni,
ca un rinocer am săpat culcuș
pentru fiecare dintre orfanii bebeluși.
Of! cum peste trupurile lor
umflate de-acum de lapte și smirnă
cu mâinile astea cu care vă scriu
singur am tras țărână și din nou, țărână.

Somn ușor,  le-am spus,
scumpele mele, iubitele mele icoane!
Vouă vă cer îndurare!
Eu sunt cel care urmărind o iluzie,
printre cuvinte…v-a ucis mama.

Să creșteți mari și să vă răzbunați
ca într-o altă viață:
….la primăvară!

din seria ”Elegii de la capătul lumii” (2017)

 

 

January 21

iluzie

Eduard Munch – The Heart

 

 

 

visam

capul tău lipit de al meu

 gândurile noastre amestecate

tremurau sufletul ca  o harfă vibrând

efluvii de iubire străbăteau  cele două capete

alăturate ca-ntr-o fotografie la minut,

îngălbenită pe margini,

semn al trecerii timpului peste chipurile

mărturisitoare  lumii că şi-au dat obolul iubirii

 „ şi inima-ţi de spadă străpunsă va fi”

auzeam, prin vis, profeţia unei alte Marii
inima de sânge pe loc  s-a golit
o frică năucitoare a străpuns şira spinării

-aerul rece al singurătăţii trecea prin mine ca printr-o sită-

începusem să îngheţ lângă zidul neprimitor  al lumii

ştiam că trează fiind peste atâtea meridiane

 destinul tot m-ar fi urmărit

ca un vampir sugând cu o mie de guri chiar şi iluzia

pe care doar în vis o mai puteam trăi…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

January 15

Emanuel Pope – Onanismul poetului rom#n trecut de 40 de ani…

 Giorgio de Chirico – The Muse of Silence

Onanismul poetului rom#n trecut de 40 de ani, pescar flămând la umbra ideilor în floare

 

 

 singur m-am petrecut!

și singur mă petrec prin tot cuprinsul apelor mele,
zilnic m-am îmbrăcat singur și ca un nufăr răsărind de sub mulţimea apelor tulburi
tot singur, fâșie cu fâșie,
mi-am dezbrăcat câte o mie de vieţi posibile
în faţa focului dogoritor al vieţii;
iar în faţa nopţilor de vise,
dintre cei vii,
nimeni n-a participat vreodată
alături de mine,
la trezirea mea
și nici n-a însumat în somn
întrebându-mi umerii și gambele trudite
de semnele morţii mele imanente.
toată lumea s-a bucurat cât am fost sănatos tun
…și am fost
dovadă atât-căt-și cum am putut,
timp de 40 de ani
m-am dedat plăcerilor mele, de tot felul, singur
și juisând pentru câteva minute sau ore
pentru un gând sau vers,
mie însumi mi-am fost de ajuns
și asta a mulţumit în genere
și familia și prietenii și ”cartierul”
chiar dacă rămâneam singurul care plângea în urmă.

.
cărţile pe care le-am scris, și ele
îmi sunt martori curaţi:
nu m-am grăbit,
singur le-am scris și la fel de singur
pe un ban murdar cerut de toată lumea,
le-am publicat.
Și da! uneori, conștiinţa mea, de sine,
în atâţia ani a cunoscut și erecţia
una minoră, desigur,
una pe care au mai avut-o și alţii,
mai buni și mai îndreptăţiţi decât mine,
iar printre imaginile tuturor acestor ”sfinţi”
am fost si am rămas
numai cel care sărutându-și obrazul
s-a urât fără se se poată sinucide.

.
în cavoul orgiilor mele de sentimente și trăiri,
în propria-mi oglindă, până la saturaţie,
tot ce-am văzut și am scris
am visat la fel de singur

m-am organizat acolo,
în tăcere cel mai adesea
si tot singur m-am satisfăcut
și n-aș fi crezut
că ce părea a fi la tinereţe
un simplu exerciţiu de creștere
îmi va fi dat să trăiesc, necontenit,
pănă la moarte
…cu rușine și fără să fie împărtășit,
fără rest.
upanișadele rămân o simplă legendă!

.

singur am scris și acestea,
și nu ca să mă apăr și nici ca să pescuiesc printre voi,
dintre cititorii mei plecaţi fără ancoră,
demult, într-o lume deșartă
îmi ajung doi.
doar atât vreau să vă spun,
dumneavoastră
– îmblânzitori ai lumii:
am urât și urăsc poezia la bătrâneţe
și pe toţi truditorii ei,
”indiferent de sex, religie sau naţionalitate”- așa cum scrie la carte
excepţiile nu vorbesc despre o lege dreaptă
și-n universul acesta, aproape, autohton,
numai Labiș se poate bucura cu adevărat de cinste
restul sunt doar pistoale cu apă,
dume
sau pişoare.
…și niciun parfum.