nopţi

Johann Henry Fusely-Silence

 

în fiecare seară mă rog:

o, de n-ar mai fi nopţile…

ce binecuvântare mi-ar atinge cu aripa-i

durerea ce-o port!

 încet se lasă peste inimă

încă o noapte care-mi deschide venele

 se cuibăreşte în visele mele

lăsând să curgă

până la ultima picătură de sânge

rănile vechi înfloresc

pleoapele bolnave au uitat

minunea alinătoare ce adulmecă somnul

în acele clipe de  singurătate

 un dor  sfâşietor mă cuprinde…

măcar inima  ta  să fi bătut

într-un ritm al timpului provizoriu

să fi avut şi noi un înger păzitor

în cerul orbit de atâta întuneric…

“n-a fost să fie!”

viaţa şi moartea ni s-a împărţit  la doi

precum anafura

din propria-mi fiinţă

n-a mai rămas nimic

mă-nvăluie cu timpul

o lungă şi rece aşteptare

fără de răspuns